"SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!"
Programul educaţional naţional dedicat activităţilor extracurriculare din săptămâna 1-5 aprilie 2013 a fost la a doua desfăşurare la Școala Gimnazială Specială Nr.3 din București, după succesul înregistrat în anul școlar anterior, când a reprezentat o noutate incontestabilă în structura anului de învăţământ, precum şi o adevărată provocare profesională pentru profesorii din învăţământul special.
Articolul se dorește a fi descrierea unui model de bune practici din săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, cuprinzând câteva exemple de activități desfășurate în cadrul acestui program educațional național, într-o instituție de învățământ special din București.
Clopoțelul nu și-a mai făcut auzite ecourile iar şcolarii şi-au lăsat ghiozdanele acasă, pentru că la Școala Gimnazială Specială nr.3 din Bucureşti a început și în acest an școlar…”Săptămână fără ghiozdan”!
Aceasta a fost denumirea generică dată proiectului de activităţi al şcolii noastre în săptămâna 1-5 aprilie, având ca scop principal facilitarea accesului elevilor cu dizabilități mintale la o educaţie nonformală de calitate. Obiectivul general al proiectului a fost acela de a exersa competentele şi abilităţile dobândite de elevii noştri în contexte formale, prin participarea acestora la activităţi extracurriculare care să răspundă intereselor şi nevoilor educaţionale identificate la nivelul colectivelor de elevi cu dizabilităţi mintale. În fiecare zi a acestei săptămâni, elevii au fost implicaţi în activități educative variate şi diversificate corespunzătoare unui anumit tip de educaţie nonformală.
Astfel, săptămâna a debutat cu activităţi specifice educaţiei pentru sănătate, elevii având oportunitatea de a se întâlni cu reprezentanții Crucii Roșii, care au antrenat grupurile de elevi în discuţii legate de importanța adoptării unui regim alimentar echilibrat şi sănătos.
Nu au lipsit în această zi nici activităţile practice-gospodărești, în care copiii s-au transformat în mici bucătari, realizând preparate culinare simple dar sănătoase, utilizând numai produse naturale.Continuând pledoaria pentru sănătate, ziua s-a încheiat prin concursuri sportive şi de mişcare ca modalitate de menţinere a sănătăţii , un grup de elevi ai scolii noastre care posedă abilități sportive având ocazia de a participa și la Competiția Municipală de Atletism pentru persoane cu dizabilități, organizată de Special Olympics România cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și în care elevii au concurat la probe de alergare (50 de metri sau 100 de metri), la săritura în lungime și la aruncarea mingii de oină.
A urmat ziua dedicată activităţilor din domeniul educaţiei pentru drepturile copilului, în care elevii s-au întâlnit cu reprezentaţii Poliţiei de Proximitate- secţia 14 şi cu care au purtat discuţii interactive în legătură cu comportamentul violent-nonviolent în diferite situaţii, precum și despre normele de conduită civilizată în familie, în şcoală şi în comunitate. În partea a doua a zilei, au asistat la prezentarea unei campanii de informare în legătură cu fenomenul traficului de persoane, campanie realizată tot cu sprijinul Poliţiei de Proximitate-secţia 24, la finalul acesteia fiind prelucrate câteva măsuri astfel încât elevii să nu devină victima acestui fenomen.
Ziua de miercuri a cuprins activităţi prin care s-a urmărit promovarea comportamentelor ecologice responsabile faţă de mediul înconjurător. Au fost desfăşurate în acest sens o varietate de activităţi practice de colectare a deseurilor reciclabile, de îngrijire, plantare a florilor ornamentale precum și de confecţionare a unor obiecte cu utilitate practică ori decorativă, utilizând materiale refolosibile.
Cea de-a patra zi a “Săptămânii fără ghiozdan”, a dat oportunitatea elevilor de a-şi consolida comportamentul responsabil ca participant la traficul rutier, conştientizând totodată pericolul nerespectării regulilor de circulaţie. Activităţile propuse au fost abordate într-o manieră interactivă şi creativă de tip concurs interclase, elevii participând cu entuziasm la toate probele de concurs şi exprimându-şi la finalul zilei dorinţa de a demonstra în orice situaţie, cunoaşterea şi respectarea regulilor de circulaţie.
Am sfârșit săptămâna cu activităţi prin care s-a dorit valorizarea aptitudinilor artistice ale elevilor cu dizabilităţi mintale în activităţi de loisir şi participarea activă a acestora la activităţi educative şi recreative de tip carnaval, precum și la punerea în scenă a unor minipiese de teatru pentru copii, cu sprijinul profesorilor din Clubul Copiilor, sector 4.
Nu încheiem înainte de a vă spune că elevii noştri s-au bucurat în această săptămână și de participarea la concursurile “Românași şi româncuțe” si “Campionatul de popice”, ambele desfășurate la Carrefour Berceni și organizate de Şcoala Gimnazială Specială “Sfântul Nicolae” în cadrul programului “Şcoala lui Piedone”, finanţat de Primăria sectorului 4.
Timpul a trecut foarte repede….iar “Săptămâna fără ghiozdan” în Şcoala Gimnazială Specială nr.3 s-a încheiat!
Considerăm că prin activităţile derulate s-au acoperit acele arii ale educaţiei nonformale care contribuie la compensarea şi recuperarea elevilor cu dizabilităţi mintale, prin structurarea adecvată a personalităţii acestora.
Dacă au mai existat mici scăpări în organizarea acestei săptămâni, ele cu certitudine ne provoacă la perfecționare în anul şcolar viitor. Speranţa noastră însă este că toţi copiii s-au simţit bine şi că oferta şcolii a fost generoasă, săptămâna fiind reuşită pentru elevi, care au interacţionat cu colegii şi cu profesorii într-un cadru diferit de cel şcolar, ieşind din rigorile date de predarea disciplinelor curriculare, ceea ce le-a pus în valoare abilităţile şi competențele.
Programul educaţional naţional dedicat activităţilor extracurriculare este o inițiativă lăudabilă, dar perfectibilă, și ne dorim ca pe viitor să evolueze frumos, cu oferte de activităţi concrete ale diferitelor instituţii şi organizaţii care doresc să se implice în acest program, cu precădere în beneficiul elevilor din învăţământul special.
http://iteach.ro/experientedidactice/altfel-de-educatie-in-saptamana-fara-ghiozdan-la-scoala